Victor și turnul prieteniei

În seara aceea, Victor privea turnul de cuburi de pe covor. Un cub se tot lăsa într-o parte. — Tati, de ce se dărâmă turnurile? a întrebat el. Dan s-a așezat pe marginea patului și l-a tras mai aproape. — Uneori, baza nu stă dreaptă. Vrei să-ți povestesc ce s-a întâmplat azi la grădiniță?

Dimineață, în sala de joacă, Victor și Matei ridicau un turn. Pelerina albastră îi flutura pe spate când se apleca după cuburi. Victor a pus cubul galben chiar sus. Turnul s-a legănat o clipă, s-a înclinat și… buf! Cuburile s-au împrăștiat pe covor. Matei a rămas nemișcat, cu un cub în mână.

Victor s-a uitat la cuburile risipite. — Ups, eu l-am răsturnat, a spus el. Matei a așezat un cub mare lângă Victor. — Îl facem din nou? Doamna Ana s-a pus pe covor și le-a arătat: cuburile mari jos. Victor a făcut baza, iar Matei a ținut turnul să nu se clatine. Așa au urcat zidurile, pe rând, până când cubul galben și-a găsit locul în vârf.

Tocmai atunci, o mașinuță a trecut pe sub arcadă. Matei a făcut „brrrm!”, iar Victor a izbucnit în râs.

— Și dacă se dărâmă iar? a șoptit Victor, trăgând pătura până la bărbie. — O să vedem atunci, a spus Dan. La grădiniță l-ați ridicat împreună, nu? Victor a dat din cap. Își amintea turnul drept, cubul galben sus și mașinuța trecând pe sub arcadă. Matei făcuse „brrrm!”, iar toți zâmbiseră. — Mi-a plăcut să-l facem împreună, a spus Victor.

Dan i-a sărutat fruntea. Pe covor, cuburile așteptau următoarea construcție, iar mașinuța rămăsese parcată până dimineață. Victor a închis ochii.