Felinarul amintirii

Victor ține două figurine de hârtie. „De ce stau departe?” întreabă el. Maria se așază lângă el, iar Dan vorbește blând: „Povestea din seara asta este despre o nedreptate adevărată. O ascultăm împreună.”

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, autoritățile române, sub regimul Antonescu, îi persecută pe evrei și deportează romi.

Legi nedrepte și ordine silnice despart familii de casele lor. În povestea noastră, Victor vede o ușă deschisă și o valiză. „De ce pleacă?” întreabă. „Au fost siliți să plece”, spune Dan.

Multe familii sunt despărțite de casele lor, iar mulți oameni mor.

Victor apropie figurinele, apoi tace. „A fost nedrept”, spune Maria. „Îi pomenim cu grijă pe cei care au suferit.” În desen, un felinar rămâne aprins la fereastră. Ușa și valiza sunt imagini simbolice, nu o întâmplare adevărată despre o familie anume.

Maria îl ține pe Victor aproape și lasă tăcerea să rămână. Dan închide atlasul. „Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem asculta și ne putem aminti”, spune el. Victor îi strânge mâna mamei.