Prima privire spre munte

Victor ajunge cu mama Maria și tata Dan la poalele muntelui. Nu urcă departe. Stau pe o alee sigură, lângă locul de odihnă. Victor ridică ochii și întreabă: „Cât de sus este?”

Tata Dan arată creasta, iar mama Maria arată o piatră de lângă alee. Muntele pare mare, dar ziua începe aproape. Victor pune mâna pe piatră și simte căldura soarelui.

Un nor trece peste vârf. Victor îl urmărește. „Muntele poartă o pălărie”, spune el. Părinții râd încet. Ei nu se grăbesc. Privesc norul până când se mută mai departe.

Victor întreabă dacă vor ajunge astăzi sus. Mama Maria spune că nu. Astăzi doar cunosc locul. Tata Dan adaugă că un munte poate fi privit și de jos, cu liniște.

Când pleacă, Victor mai privește o dată creasta. Norul s-a desprins de vârf și plutește peste vale. Tata Dan îi pune mâna pe umăr, iar mama Maria îi arată aleea spre casă. Seara, Victor povestește despre muntele cu pălărie și despre piatra caldă. Apoi își lasă capul pe pernă.