Umbra norului

Pe aleea de la poalele muntelui, Victor vede o umbră care se mișcă pe iarbă. Mama Maria și tata Dan sunt lângă el. „Aleargă muntele?”, întreabă Victor.

Tata Dan privește cerul. Un nor trece încet peste soare. Umbra lui alunecă pe versant și peste iarba departe de alee. Victor o urmărește fără să plece de lângă părinți.

Când norul se oprește, umbra se oprește și ea. Victor ridică degetul. „Acum stă.” Mama Maria spune că norii pot picta cu lumină, fără pensule și fără grabă.

Vântul mișcă puțin iarba. Victor se întreabă dacă umbra se va întoarce. Tata Dan răspunde că poate da, poate nu. Unele lucruri sunt frumoase tocmai fiindcă trec.

Soarele iese din nou. Familia rămâne pe aleea sigură și privește muntele luminat. Apoi merge la locul de odihnă. Victor caută umbra pe iarbă, dar ea s-a mutat odată cu norul. Tata Dan îi arată o pată de lumină între brazi, iar Victor o urmărește până dispare.