Cărarea scurtă

Într-o zi senină, tata Dan arată o cărare scurtă, doar până la un punct de priveliște aflat aproape. Mama Maria verifică drumul. Victor întreabă: „Mergem până la capăt?”

Merg împreună, încet, fără urcuș greu. Când Victor obosește, se opresc imediat. El stă pe o bancă, bea apă adusă de acasă și privește muntele dintre doi copaci.

După odihnă, Victor spune că poate continua puțin. Părinții îl însoțesc. Cărarea se termină la un loc larg și sigur. Nu există o surpriză mare. Există cerul, creasta și aerul curat.

„Am ajuns?”, întreabă Victor. Maria spune da. Ajunsul nu înseamnă să mergi cel mai mult. Înseamnă să te simți bine și să știi când este destul.

Familia se întoarce pe același drum. Victor merge mai încet la coborâre. Tata Dan îi ține mâna. La poale, Victor arată locul de priveliște și spune că a ajuns până unde a putut. Mama Maria îi dă apa rămasă, iar ei pornesc spre mașină când lumina începe să scadă.