Seara la poale

Spre seară, Victor stă cu mama Maria și tata Dan la locul de odihnă. Muntele devine albastru. Victor întreabă: „Unde merge lumina când apune?”

Tata Dan arată valea departe, fără să se apropie de margini. Lumina se așază peste copaci. Mama Maria spune că soarele continuă drumul pe cer, iar aici vine vremea pentru odihnă.

Victor privește umbrele lungi. Un greiere cântă undeva, nevăzut. Familia rămâne pe alee și ascultă. Nu trebuie să caute sursa sunetului. Este suficient să-l audă.

Pe creastă apare o dungă roz. Victor o numește „zâmbetul muntelui”. Părinții zâmbesc și ei. Ziua nu s-a terminat brusc. S-a micșorat încet, ca o lumină coborâtă.

Când pleacă, Maria îi pune lui Victor haina. Tata Dan închide poarta locului de odihnă. Victor mai privește o dată dunga roz de pe creastă, iar greierele se aude încă din iarbă. În mașină, își sprijină capul de scaun și îi spune mamei Maria că muntele a schimbat culoarea înainte de somn.