Muntele din povești

În ultima lor plimbare, Victor ajunge din nou la poalele muntelui cu mama Maria și tata Dan. Privește creasta și spune: „Muntele își amintește de noi?”

Tata Dan răspunde că muntele nu își amintește ca un om. Dar noi putem păstra poveștile zilelor petrecute aici. Maria îl întreabă ce a văzut. Victor începe să numere.

A văzut o piatră dungată, o umbră de nor, brazi care șoptesc și o cărare scurtă. A văzut și seara albastră. Fiecare amintire stă aproape de el, fără să ceară nimic.

Victor se uită la vârf, apoi la părinți. „Azi doar salutăm”, spune el. Familia salută muntele de la distanță. Nu este nevoie de drum lung ca să ai o zi plină.

La plecare, Victor ține mâna mamei Maria, iar tata Dan merge lângă el. Creasta rămâne calmă sub cer. Victor numește pe rând piatra dungată, umbra norului, brazii și cărarea scurtă. Acasă, tata Dan stinge lumina. Victor își amintește dunga roz și adoarme înainte să termine povestea.