Când norii au venit

Victor merge pe poteca dintre copaci cu mama Maria și tata Dan. Cerul se acoperă cu nori. „Mai găsim soarele?”, întreabă el. Tata arată o dungă luminoasă printre crengi.

Un strop cade pe mâna lui Victor. Maria îi pune gluga. Familia nu aleargă și nu se apropie de locurile ude. Se întorc spre aleea largă, ținându-se aproape unul de altul.

Pe drum, ploaia se oprește. Un nor rămâne gri, iar altul devine alb. Victor caută soarele. Îl găsește într-o băltoacă mică departe, privindu-se în asfalt, fără să calce în ea.

Pe drum, ploaia se oprește. Un nor rămâne gri, iar altul devine alb. Victor caută soarele. Îl vede în reflexia dintr-o băltoacă mică de pe asfalt: cerul luminos se oglindește în apa netedă. Se uită de la distanță și nu calcă în băltoacă. Mama Maria îi șterge o picătură de pe obraz.

Parcul miroase a frunze curate. Familia pleacă înainte ca cerul să se întunece. Acasă, Victor își amintește dunga de lumină dintre crengi și cercul soarelui reflectat în apă. Tata Dan îi pune haina la uscat, iar mama Maria îi aduce prosopul. Apoi Victor se așază lângă ei și ascultă ploaia rămasă pe pervaz.