Cocoșul grăbit

La bunici, Victor doarme până când cocoșul cântă. În dimineața aceea, cocoșul cântă chiar lângă fereastră. Victor sare din pat și vrea să vadă cine face gălăgia.

Tata Dan îl ia de mână. În curte, cocoșul merge apăsat printre găini. Victor face un pas înainte, dar cocoșul își ridică aripile și îl sperie puțin.

Dan îl trage ușor lângă el. „Rămânem aici și privim”, spune tata. Victor respiră și observă creasta roșie, penele lucioase și mersul țanțoș.

Bunica aduce câteva boabe într-un vas și le pune ea, la distanță. Victor nu primește boabe în mână. Găinile vin, ciugulesc și se răsfiră prin țarc.

Cocoșul cântă din nou. De data aceasta, Victor nu mai tresare. Îi face cu mâna de la poartă, iar cocoșul se întoarce spre soare.

Mai târziu, liniștea revine. Victor stă pe treaptă cu Maria și ascultă frunzele. Cântecul cocoșului rămâne undeva, în curtea largă. În depărtare, o frunză se mișcă ușor. Victor își sprijină capul de umărul mamei.