Oaia de după gard

Într-o după-amiază, bunica îl cheamă pe Victor la gard. Dincolo de el, o oaie albă paște încet. Victor se bucură și aleargă spre poartă.

Poarta este închisă, iar oaia se apropie doar până la gard. Victor întinde degetele printre scânduri. Bunica îi ține mâna și îl așază lângă ea.

„Animalele pe care nu le cunoaștem le privim de la distanță”, spune bunica. Victor se uită la lâna moale, fără să o atingă.

Oaia scoate un sunet scurt și se mută lângă un tufiș. Victor crede că a plecat pentru totdeauna. Bunica îi arată că animalul doar caută o frunză gustoasă.

Maria vine cu două căni de apă pentru oameni. Victor bea și urmărește oaia cum mestecă. Vântul mișcă gardul, iar iarba se apleacă.

Când se lasă umbra, oaia se întoarce spre turma ei. Victor rămâne cu bunica pe prispă. Curtea se liniștește, iar seara miroase a fân. Bunicul trage perdeaua de la prispă. În aer plutește un miros dulce de iarbă.