Poarta și prima potecă

Într-o după-amiază blândă, Victor merge în parc cu mama Maria și tata Dan. La poartă, vede două poteci. Una trece pe lângă copaci, iar cealaltă pe lângă locul de joacă. „Pe unde începem?”, întreabă tata.

Victor privește încet. Nu se grăbește. Mama Maria îi arată frunzele care dansează, iar tata Dan numără trei pietricele rotunde de pe marginea aleii, fără să se apropie de iarbă udă.

Victor alege poteca cu copaci. Merge între părinți, cu pași mici. Apoi aude un foșnet. O frunză galbenă se rostogolește singură peste alee. Victor se oprește și o urmărește cu ochii.

Frunza se așază lângă o bancă. Victor o salută. „A ajuns la odihnă”, spune mama Maria. Toți stau puțin pe bancă și privesc lumina dintre crengi. Nu este nevoie să ajungă repede nicăieri.

Când se întorc, Victor recunoaște poarta. Prima potecă rămâne în urmă, liniștită. Tata Dan îi spune: „Astăzi am ales cu răbdare.” Victor zâmbește, iar pașii lor se fac moi ca o șoaptă.